Cum să fii român prost pe internet. Tipe dilii de pe Facebook:

Pentru fac artă și scriu lucruri care te oftică sau la care râzi, închipuie-ți că le fac să le vadă și alții în afară de mine. Lucru care cam e scopul oricărui artist sau scriitor care vrea să trimită mesajul său lumii. Încep cu mențiunile astea de bun-simț pentru că sunt șanse să fii prost și să n-ai simțul ăla. Pentru că Romania. Astfel că, ori vin oamenii să mă urmărească, (uneori să mă hăituiască), alteori le trimit cereri de prietenie ălora pe care mi-i oferă la sugestii algoritmul rețelei, sau celor care au reacții bune la fac eu și nu sunt în lista mea de prieteni. Tipii în general, sunt lejeri și știu de glumă, în afară de vreo 2-3 dilii care mă înjură pentru că îi fac să se simtă nervoși și nesiguri pe ei, cu felul în care o ard eu. Sau pentru că pur și simplu sunt proști. Și cam aici se oprește toată povestea. Nu pun la ficat prăjeala asta și le dau eject fără prea multe discuții. E dreptul lor să nu le placă. Și al meu să le dau eject, dacă nu-mi place. Despre ăia care au fost atât de proști și ridicoli încât să am ce scrie că să râzi și tu, ți-am mai povestit.
Ți-am mai povestit și despre niște categorii de tipe de pe Facebook, dar am mai descoperit altele noi care îi întrec pe tipii ăștia de departe.

Tipa cu soț imaginar care vrea să îi public o carte:
Primesc un mesaj de la o tipă, genul ăla de țărăncuță care s-a mutat de pe Hi5 pe Facebook și a rămas tot la stadiul ăla de casieră la supermarket cu filme de prințesă unikată pe internet. Tipa îmi cere să îi trimit o adresă de mail pe care să îmi trimită ea “povestea ei” și eu să I-O PUBLIC.
Da coae. Pentru că ce pula mea. O întreb dacă are idee ce presupune editarea unei cărți și ce costuri presupune publicarea ei. Și când m-am întrebat dacă vreau să fac asta. Îmi zice că are un soț foarte bogat dar care nu vrea să o susțină în ambițiile ei literare. Și dacă eu îmi închipui “costurile unei vieți”. Adicătelea, cum vine vorba, îmi reproșează că nu știu cât investesc ei în stilul lor de viață. Pentru că d-aia n-are ea bani să se publice. Mă doare la baston, fă. Nu te-am pus capră azi-noapte să-mi ceri azi bani. Schimbă tactica și îmi zice că îi place masiv de mine și că îmi scrie de pe veceu ascunsă în budă. De frica lu’ bărbatu-so (ăla magnat).
Adicătelea, cam cum ar veni să mă facă de bani cu harneală. 
Pentru că la fel ca orice tip statistic de vârsta mea, pentru care internetul însemnă Facebook, YouTube și Pornhub, tocmai am făcut o labă înainte, nu mă îndrăgostesc. O întreb unde e soțul ăla al ei bogat. pentru că are un kilometru de poze cu ea și plodu’ începând cu secolul trecut și nici un tip. În afară de pozele și citatele ălea de căcat de divă sexy cu suflet de înger cu care se tripează toate pizdele proaste între 15 și 55 de ani care-și dau filmele astea pe Facebook. Mă înjură ca-n Asfalt Tango, își cere scuze că i-a furat soțul telefonul și îmi dă block.

Gagica isterică și bipolară care te înjură dacă îi zici s-o sugă și nu vrei să îi dai muie cu adevărat:
Are o tonă de poze cu ea și câinele ei, sau câini. Scrie că iubește animalele mai mult decât oamenii.
Salvează animale pe internet dând mai departe miloage media cu adopții de animale (câini)și alte alea.
Îmi scrie pentru că vrea să știu că ea mi-a citit caracterul și sunt un artist pe care numai ea îl înțelege și că mă irosesc punându-mi sufletul pe tavă celorlalți oameni. Îi zic că nu e cazul și că nu mă interesează. Mă face în toate felurile. N-am inspirație și îi zic “sugi pula”. Mă întreabă dacă pe-a mea. Și că dacă vreau să mă întâlnesc cu ea, față în față pentru că ea e un om care se ocupă cu spiritul (?!). Îi zic că nu, să sugă pula, așa, în general. Mă face impotent. Îmi zice că am pula mică. Eu îi zic că e nefutută, și să-și rezolve problemele. Chiar nu sunt eu de vină pentru asta. Îmi spune că are prieten și că doarme lângă ea. Și tocmai se pregătea “să-l fută”. Îmi scrie de una singură un sfert de oră încontinuu trecând de la ură pură până la flirt și apropo-uri. Trag cu ochiul pe jumătate plictisit, pe jumătate amuzat la ce îmi trimite asta Dacă asta e cea mai bună alegere ei, dintre a-și petrece timpul cu prietenul ei și ce face acum, înseamnă că prietenul ăla e cel mai bun prieten. Al omului. O întreb ce rasă e prietenul și dacă l-ar cumpărat sau e cadou. Mă face artist ratat, sărac, cu pula mică și toate alea, din nou. Îi zic că doggy style nu înseamnă ce crede ea.

Pizda sclifosită cu probleme de memorie:
Trimit invitații să-mi aprecieze pagina și cereri de prietenie la o grămadă de oameni care au avut reacții bune la o postare de-a mea pe un grup de români dedicat umorului. Primesc un mesaj în care o tipă mă întreabă dacă “ne cunoșteam?”. De obicei nu-mi pierd timpul cu prostii și proști, dar în cazul ăsta am incercat. Pentru că ce pula mea. 
O întreb dacă are Alzheimer, sau nu a verificat cine sunt și ce fac înainte să îmi pună întrebarea asta. Zice că a verificat, dar poate are ea probleme cu memoria și nu-și amintește dacă ne cunoaștem. Vorbele ei. Nu înțeleg dacă e ironică, pentru că insistă să afle dacă mă cunoaște, sau chiar are probleme cu memoria. Tipa arată la vreo 25 de ani, maxim. Eu știam că problemele de genul ăsta, când nu-ți mai amintești dacă cunoști sau nu pe cineva, apar mai târziu. O arde prețios ca o vedetă care nu-și mai amintește dacă ți-a dat un autograf. Se cacă pe ea de parcă acceptul ei de a face parte din lista mea de prieteni de pe Facebook e ceva fără de care eu nu mă pot descurca. N-o să pot trece peste. O să mă marcheze emoțional. O să am nevoie de terapie. O să mă apuc de băut și o să-mi pierd slujba. Aham, deci vrea atenție, vrea să pledez. Vrea să negociem. Caută un pretext să-și facă numărul. Sau, poate că a participat recent la vreun gang bang și era prea beată să-și-i mai amintească pe ăia care au făcut-o poștă? Zic și eu.
Se oftică pe mine. 
Închei așa cum ar fi trebuit să încep: “Da, fă, ne cunoaștem, da’ nu-ți mai aduci tu aminte. Nu mă mai fute la cap și marș în pula mea.”

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.