Poveste rusească

Într-o zi, la cafea și trei țigări, gagică-mea rusoaică îmi povestește despre copilăria ei lângă marea Azov. Scânteind oțelit din ochii ei albaștri ca iarna Mamei Rusie, sau blând și alintat ca marea aia caldă și liniștită, cu accent sexy care te fute prin ureche direct în suflet, își amintește despre bunica ei cu nume cât se poate de rusesc; Svetlana, care ar fi Luminița la noi.

Babuska Svetta avea o gălăgie de curci comuniste și un curcan sovietic. 

Despre curci numai de bine. Gustoase.

Curcanul însă, jmecher:

Cu mintea aia a lui de curcan comunist descoperise cum să nu ajungă erou al luptei poporului sovietic, la ceaun cu mujdei.

Se apucase de clocit. Cu tot tacâmul (nu de pui, nemernic capitalist ce ești) avut grijă de pui, învățat să piuie Internaționala, căutat după râme, inamici ai satului . Mă rog, tot ce trebuie să știe în general un curcan rus care se respectă.

În timp ce după o sumară, dar fericită existență în paradisul sovietic, curcile își întâlneau creatorul cu ocazia sărbătorilor ortodoxe pe stil vechi, Curcanul deveni tată singur, erou glorios al măreței URSS. Bunica avea grijă în fiecare an să înnoiască membrele de partid, făcând mișcări de cadre cu schimburi de pui de curcă pe la niște vecini ucrainieni.

Curcanul avea gagici bune de tras pe ceokan și toată lumea era fericită. Curcile ălea făceau ouă cu rod și el își făcea treaba select, ca un șef de raion pe toată curtea, ce ajunsese.

Râd sforăind în cafea ca un cal bolnav de guturai și discutăm despre amintirea asta în timp ce curăț fața de masă și îi suflu, galant, fetii din păr scrumul de țigară :

Decât mândru și mort, mai bine îți calci pe mândrie și faci ce trebuie, așa trăiești mai mult. Decât friptură, mai bine after-school în coteț .

Cum s-o fi gândit și curcanul ăla rusesc și înțelept, care a murit de bătrânețe într-o vară, când clocea pe niște ouă. A fost înmormântat cu onoruri demne de un politruc bolșevic.

– SFÂRȘIT-

Nu am punch line, nu am morală, nu am interpretări . Este doar o poveste rusească pe care mi-am amintit-o mirosind o șuviță de păr blond ca mierea.

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *