Pentru cuțofili:

Îi văd pe unii cum fac ei o petiție inutilă, contra consumului de carne de câine în China. Petițiile pe internet au valoarea unei labe în cerc psihologică și cam atât. Juridic nu există. Cum spuneam, petiția era însoțită de o poză în care unii jupuiau un câine și altul era opărit pentru fi jupuit. Ca să convingă și să sensibilizeze. Mă rog, lucruri pentru oamenii cu stomacul mai tare, mai puțin pentru domnișoarele statistice de Facebook. Reacții care mai de care mai virulente, până la propuneri să fie rasă China de pe planetă.
Diferența între noi și ei este că noi nu mâncăm câinii. Îi ținem prizonieri ca animale de companie. Același gen de poze pot avea ca subiect vaci, oi, porci, găini, insecte, șobolani, momeala vie folosită la pescuit, etc. Oamenii mănâncă tot ce pot. Omul mănâncă și carne. Asta e tot. Restul e sclifoseală de snobi simandicoși care au o părere bună despre ei înșiși, dacă plâng cu lacrimi de crocodil despre chestii pe net. N-am nici o treabă cu veganii, vegetarienii, cuțofilii și pisicofilii. Adică, “iubitorii de animale”.
Fiecare are părerile și gusturile lui. La fel cum vor să fie parte din lume și acceptați, ei trebuie să accepte și să înțeleagă că există și chestii care nu le plac lor. Eu spre exemplu am o antipatie față de oamenii care-și numesc animalele alea “de companie” (de parcă animalele asta au ales), “copilul meu”. E părerea mea și cam asta e tot. Asta nu înseamnă că o să mă apuc să încerc să fac campanii pe net. Să salvez soarta unor animale chinuite de industria, foarte lucrativă de altfel, a animalelor de companie cu tot ceea ce îi aparține și tine de ea. Las asta în seama unor personaje mult mai ilustre și influente decât mine, cum ar fi Olivia Steer în România, care printre altele o arde și cu pseudostiința antivaccin. Înțeleg și accept, faptul că deși mie nu îmi place, unii oameni au animale de companie. Nu vorbesc de alea folosite în agricultură. Vorbesc de ălea care există fix pentru a satisface vanitatea umană.
Poate că în viitor știința o sa reușească să cultive fleici de carne, ca să cruțăm animalele, mediul, sau pe noi. Până atunci băgăm mizerii la fast-food, chinezii halesc câini, iar noi îi cumpărăm de la Magazin on-line să ni-i facem cadou de sărbători unul altuia și să ne dovedim ce buni la suflet suntem, pentru că: de ce nu? Între timp lumea e așa cum e. Și ar trebui să vă maturizați și s-o luați așa cum este. Dacă vreți s-o schimbați în mai bine făceți-vă oameni de știință și lăsați schimbatul lumii pe internet cu clișee ieftine ca să atrageți atenția asupra voastră că aveți suflet bun. Intențiile bune și click-uri nu schimbă nimic. Astăzi e o zi rară în care prefer deștepții cu caracter infect, proștilor cu suflet bun.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *