Ce am învățat după ce am ars-o trei săptămâni cu o corporatistă grăsună de Pipera:

Sunt de căcat nasol:

Ea mănâncă sloboz bio care miroase a mlaștină cu semințe de quinoa și goji, în timp ce eu bag fripturi ca un neanderthal fără să mă gândesc la mediu, poluare și bietele animale.
Ea are Feng-shui, Zen și bolile sunt doar energii aranjate nașpa ale proiecției tale cosmice.
Eu bag aspirină, citesc pe net despre cum trimite NASA roboți pe Marte și mă doare-n pulă de yoga.
Ea-mi dă citate de la Osho despre cum viața e o alegere continuă. Ca să se simtă bine despre ea, că eu sunt un sărman fără Audi de 25000 de euro ca ea.
Ma gândesc să o întreb când luat decizia să fie o bilă de osânză transpirată și snoabă.
Mă abțin, fardurile ei costă cât salariul meu pe o lună.
Are un abonament scump la fitness unde se duce săptămânal. Bănuiesc că mănâncă pe ascuns ceva diaree de aia eco de-a ei cu proteine și energii pozitive în vestiar.
Nu a slăbit decât 200 de grame de când sunt cu ea. Probabil a lăsat telefonul din mână înainte să se urce pe cântar.
E vegetariană. Presupun că la faza asta nu trebuie să mai explic nimic.
A uitat când mânca slană cu ceapă la ea în satul de baștină .
Ălea de la salonul de tencuială unde are abonament de jupuit, vopsit și frământat, o mint ca e frumoasă așa cum e. Le lasă bacșiș regesc. Și ea se acceptă așa cum e. Dar nu se uita decât după tipi bine și îmi reproșează că am început să pun burtă.

Corporatiștii vorbesc în Romgleză :
M-a plimbat o zi pe la job să se dea mare cu ce tip rebel și artist a agățat ea pe Tinder la 4 dimineața. Ea e ceva mare sculă : Project manager.
În bucătărie, care e o cameră cu un cuptor cu microunde și o chiuvetă, în pauza de masă erau niște oameni fleșcăiți care m-au întâmpinat cu “Hello”. La sfârșit mi-au zis să am o zi bună. Bună ziua e pentru săraci.
A fost stânjenitor. Toți mâncau tot felul de căcăreze cu proteine vegetale și beau aferați niște shake cu fructe și legume care puțeau a mâncare de pisici dată cu parfum. Eu am avut precauția să îmi iau de la un chioșc un covrig sărat și un pepsi.
Se uitau la mine de parcă beam arsenic și așteptau momentul să am o criză.
Vorbeau despre seriale de pe net și alte căcaturi mondene cu care eu nu sunt la curent.
Despre cum au ieșit în centrul vechi la team-building acum o lună.
Tipul tânăr ochelarist și coșos care făcea acolo internship se uita la mine urât de parcă l-am scuipat pe teniși. Abia a mormăit un Hello.
Mă gândeam că e de la faptul ca eu nu-s ecologist ca ei și beau pepsi la plastic.
La fumat, pizda hipermachiată angajată pe entry-level stuff mi-a spus amabilă că Pisi meu a dat cu fălcile-n pula ăstuia la ultima ieșire de căcat organizată de sărbători. Acum a rămas fără sponsorizare de la grasa mea. Am înțeles de ce se uita ăla urât.

La fumat am descoperit că în corporații nu există oameni mediocri:

Junior Account Secondary Executive Helper.
Asta e funcția unui tip gay care sortează mailurile de la… Pula mea, nu mai știu, am uitat.
Milfa de la HR. Are biroul plin de pozele plozilor in vacanță în locuri exotice pe care eu probabil nu o sa le vad niciodată. Vorbește într-una despre cum și a smuls parul pubian cu o noua metodă care doare mai puțin la un salon de bășini din centru. Acum pune asta pe grupul lor de whatsapp. Tuturor încep să le bâzâie telefoanele. Oribil.
Grasa cu mustață de la departamentul contabil.
Se ceartă cu femeia de servici, care și ea desigur, are nelipsitul badge, că nu folosește nu știu ce săpun ecologic la budă.
La sfârșit o înjura în engleză.
Tanti zice într-una “da doamna, nu doamna, îmi cer scuze doamna.”
Aia continuă să țipe din ce în ce mai tare cu o voce care îți dă cancer la fiecare cuvânt ascuțit înfipt direct în creier. Sună a geamuri sparte. A grohăit. Totul cu accentul ăla oribil de vulgar de linia 32. Piața Rahova.
Îmi vine să îi dau un șut în pizdă. Zâmbesc discret la gândul ăsta.

Șefulețul mai mic care-și pupă în cur șeful mai mare.
Tipul un pic grizonat de 37 de ani.
N-are timp. Se oprește totuși la o țigară cu pulimea.
Ma întreabă ce” target “am in pictură când îi spun ca sunt artist plastic.
Îmi vine să-i răspund cu o înjurătură grea, batrânească, neaoșă și suculentă, românească. Să mă răcoresc.
E guru, îmi dă sfaturi de viață. Face glumițe expirate și porcoase cu angajatele care râd cu lacrimi. Îi spune la grasa mea să îi invite la nunta noastră. Mă întreabă dacă vreau să vin cu el în parcul IOR sa facem Reiki, sau cum pula mea îi spune. Mi se face frică să nu mă pot abține și să vomit pe cămașă lui scumpă.
Îmi trec prin cap imagini liniștitoare despre cum îl bag cu fața în căcat de câine prin parc.
Fagot infect.
Brusc scoate iPhone-ul și răspunde slugarnic. Îl cheamă șeful ăl mare. O taie de zici că e la proba de 100 metri. Bossul are nevoie de cafea nonglutenslobozfree extraurgent. Pentru sesiunea de labă-n cerc.
Am vrut sa zic brainstorming.
Tre’ sa o aștept pe grasă 3 ore.
Mai că nu mă leagă de un pom în fața clădirii.
La ieșire, Pizda entry-level mă întreabă cât o costă să-i fac un “autoportret” în timp ce îmi atinge umărul cu sânii. Îi zic să mă caute pe Facebook. Vorbim acolo. E îmbrăcată toată Zara. Deci clar face mai mult decât cafea bossului.
Îmi vine să îi dau o flegmă pe mutra aia de curvă proastă. Să îi dispară zâmbetul ăla perfect, fals și fluorescent.
Afară e soare și bate vântul . Mai am bani de o cartelă de metrou și un pachet de țigări. Mă uit la clădirea aia numai sticlă și beton. I-aș da foc.
Mă uit la bocancii mei cu talpa dezlipită la bot care au văzut festivaluri, beții și nisip de Vamă.
Mi se face milă de mine.
Mă îndrept spre gura de metrou cu o baltă uriașă la intrare. O iau direct prin ea, sa mă spăl de corporație . Metalist de neam prost ce sunt.
Ajung in metrou. Mă las să cad greu și nesimțit lângă o pizdă perfectă, frumos mirositoare, care se uită reprobativ direct în sufletul meu de câine vagabond, peste Coelho ținut ostentativ în mâna cu unghii de 5 centimetri. Îi rânjesc vulgar și îi râgâi în nas covrig cu pepsi:
“Ce pula mea te uiți Corporatisto, n-ai mai văzut artiști?”
Aș fuma ceva.
Bag pula-n ea de grasă isterică.
Și-n banii ei.
Îi șterg numărul și o blochez pe toate rețelele sociale.
Cică îi place arta. E cultă. Face poze de căcat la crengi în parc cu un aparat scump și le pune sepia pe Instagram.
Când a auzit ca am terminat filosofia s-a apucat să-mi spună că ea vedea aura astrală a oamenilor.
N-oi fi având eu vacanțe în Caraibe, țoale de lux și nu mă ocup cu salvat pisici pe internet, dar măcar sunt viu, în pula mea.
Viii cu viii, morții cu morții.

3 comments

  1. Facebook aduce si lucruri misto.Ti as fi lăsat si site ul unde l ceri pentru comm
    dar ar fi fost de rahat. Ca si cum as fi profitat. Pe articol… Nu s ca tine. Nici nu putea sa fiu. Nu s ca ei. Sigur nu as vrea sa fiu. Am râs copios. Pula mea. Felicitari. Plecaciuni. Fără interes. Fără sensuri ascunse. Bravo. Dă-i în pula noastră de grasă cu obsesiile lor împrumutate.
    PS
    Te am băgat la preferate :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *